Firmware Update pentru Atomos Sumo 19 si Shogun Inferno, website West Buy
Firmware Update pentru Atomos Sumo 19 si Shogun Inferno

Firmware Update pentru Atomos Sumo 19 si Shogun Inferno

Compania Australiana Atomos deja ne-a obisnuit cu performantele deosebite, pe care le ofera produsele lor.

In prima parte a acestui an, se stia deja ca urmeaza ca pana la sfarsitul lui 2019 sa fie lansat un firmware update foarte important pentru Atomos Sumo.

Este vorba despre mixajul in timp real, al mai multor surse, ce pot fi comutate intre ele, printr-o simpla apasare de ecran, iar inregistrarea sa fie facuta separat, pentru fiecare sursa.

In acest mod, Sumo 19 devine un produs multifunctional (3 in 1) Recorder, Mixer, Monitor.

Foarte multi utilizatori au asteptat acest moment prin care Monitor-Recorderul pe care il detin deja, sa devina un mixer multifunctional.

Un astfel de firmware update GRATUIT ofera pana la 4 intrari 1080p 60 fps, sa fie inregistrate simultan (4 intrari separate plus PGM-ul) pe acelasi SSD, in format Pro Res sau Dnx.

De acum inainte, nu mai este nevoie sa sincronizam camerele folosind portul GenLock. Schimbarea sursei sau mixajul CUT propriu zis, se poate face printr-o simpla apasare de ecran, iar inregistrarea, asa cum am mentionat si mai devreme, pe 5 surse audio/video, indiferent ca sunt HDMI/HD-SDI.

Sursa audio poate fi selectata de la o intrare HDMI/SDI sau de la o sursa audio externa.

Inca o optiune practica este valabila la acest firmware update. La fiecare taietura a regizorului, datele metadata de CUT/Edit Point sunt scrise intr-un fisier XML.
Acest Monitor Recorder aduce fisierele ISO direct in Time-Line-ul softului dumneavoastra de editare, cu taieturile deja puse la locul lor, din timpul inregistrarii.

Surprizele acestui update nu se termina aici. Utilizatorul poate configura raspunsul touchscreen-ului, astfel incat sa raspunda diferit la o atingere sau la 2 atingeri consecutive (dublu click), oferind posibilitatea de a taia urmatorul cadru prin CUT sau DSISSOLVE, pe care bineinteles, le va scrie in fisierul XML, astfel incat, softul de editare NLE sa stie ce tip de tranzitie a fost utilizata.

Atat Sumo 19, cat si Shogun Inferno, beneficiaza de acest firmware update.

Trebuie sa mentionam faptul ca Recorderul nu poate inregistra informatia multisursa in formatul Pro Res RAW.

Atat Atomos Sumo 19, cat si Shogun Inferno, alaturi de Panasonic EVA1, pot inregistra imaginea in Pro Res RAW la o rezolutie de 5.7K (5720 x 3016) cu un frame rate cuprins intre 1 si 30 frame-uri pe secunda, aceasta fiind cea mai mare rezolutie pe care o poate oferi camera de la Panasonic si pe care o poate inregistra Recorderul Atomos.

Firmware-ul il puteti downloada AICI.

 

Un articol de : Jean Blăgoi.